005. Out II

Out II

Vremea este rece şi usor ceţoasă. Parcul în mijlocul căruia este aciuit cu graţie hotelul „Sport” stă sub o glugă de negură. Parcă a aflat şi el despre nevoia mea disperată de „discreţie”. Low profile.

Taxi-ul  chemat de recepţioner se strecoară pe alei cu un fîşîit aparte. Un Mercedes ramîne Mercedes chiar daca este folosit pe post de Taxi. Mă uit înapoi şi am vreme să îl văd pe recepţioner cum face ordine în bancnotele pe care i le-am dat. Mai mult de jumătate sunt ale lui. Urma sa îmi mute bagajele în altă cameră, alt confort, cu vedere la parc nu la peretele clădirilor anexe.

Plătisem în avans o saptămîna ca să scap de griji administrative imediate. Am cu mine doar o geanta sport. Am de altfel bagaje, dacă ma gîndesc bine, lasate în custodie la diverse servicii de gen, prin gări şi autogări de prin întreaga capitală. O capitală europeană care măcar arhitectonic nu îsi pierduse de tot europenismul în cei 50 de ani de sovietizare. Urc în maşina care adăstase torcînd domol, la peronul jos al hotelului. Dimineaţa acestei zile se pare că năvălise de mult peste restul orasului simţind cumva nevoia mea de a dilata orele. Doar parcul cu pricina rămîne în urmă cu gluga lui de negură stranie.

Notasem pe un flyer, secvenţial, adresele la care trebuia sa ajung. Şoferul întelege din prima că va avea de muncă mult cu mine azi. Pornim spre Gara de Est. E totuşi dimineaţă. Circulaţia e rarefiată. Îi spun omului meu să traga la ieşirile laterale din gară. Preţ de o ţigară două am vreme să răsfoiesc cîteva ziare la un chioşc de pe peronul unde parcau taximetriştii. Vedeam perfect platoul unde înoptaseră autobuzele care făceau naveta spre diverse oraşe din România. Autobuzul căutat de mine nu se afla acolo. Încă. De undeva, de pe bulevardul obosit, care începea de la gară, se tîrau spre noi un şir de trei patru autobuze clătinîndu-se prin gropile drumului neîngrijit. Veneau de la un alt loc de parcare folosit de ei, undeva unde taxele de noapte erau mai mici probabil. Apare şi autobuzul aşteptat de mine. Şoferul lui coboară şi încuie usile, cu două lacăte prin urechile-belciug sudate pe uşă, se îndreaptă spre unul din chioşcurile din interiorul gării. Lacătele şi belciugele prinse în suruburi de usile atutobuzului aveau un aer grotesc. Simt cît de departe în Este este România.

Cumva cumva ajungem la chioşcul vizat aproape odată, amîndoi, şi eu şi soferul care îşi îndesa în buzunar cheile cu care sigilase comoara lui de autobuz. Între noi, doar alti doi clienţi zgribuliţi. Mă uit la unghiile netăiate, groaznic de murdare ale celui dinaintea mea în vreme ce îşi aduna cu grijă monedele primite rest. Palmele şi degetele cu pielea crăpată adînc nu îl ajutau în mod deosebit la delicata operaţiune. Vreo două monede clincăie pe gresia peronului, tocită şi descompletată pe alocuri. Şoferul meu se retrage la aceeaşi măsuţă de pe o latură a chioscului pe care pusesem şi eu ochii. Asa se face că ajungem faţă în faţă. Fiecare cu micul lui dejun. Nu am vreme de pierdut. Îi explic cum şi cînd am de gînd să mă urc în autobuzul  lui care mergea la Târgu Mureş. Îi las cumva la vedere plăţile în avans, bancnotele verzi itindu-se de sub teancul meu de ziare. Vazuse omul multe la viaţa lui aşa se face că nu pune prea multe întrebări. Nimic nu pare a-l mai mira. Mă reîntorc la taximetristul meu. Începem un tur al oraşului. Cu pauze mari. În final mă despart de el după vreo 2 – 3 ore. Îmi recuperasem pe drum toate bagajele.

Toate cele care contau cu adevarat. Rămîn la una din ceainariile celebre ale orasului, LiTea, în Hess András Tèr, la vreo sută de metri de intrarea în Catedrala Mathias. Fac lectură cam oră şi după vreo 4 ceşti de ceai de floare de hibiscus mă hotărăsc şi ies îndreptîndu-mă direct spre parcarea hotelului de peste drum. Hotel de marca, cu protocol şi ifose. Aleg unul din taxiuri şi coborîm din „cetate”, cum îi spun ei dealului unde se află şi ceainăria, şi hotelul. După ce mai schimb un taxi şi iau un autobuz, care culmea, venea tot din „cetate”, ajung la cap de linie. Undeva chiar pe una din laturile sediului central al poliţiei. Am timpul cronometrat. Aici putea interveni şi partea de neprevăzut din tot ce… prevăzusem eu. Văd autobuzul de Târgu Mureş plecînd de la peron. Iau primul taxi din staţie şi, în ultima clipă, reusim să ne încădrăm la primul stop chiar în paralel cu autobuzul meu, în stînga lui. Pîna se face verde am timp să ma uit în ochii soferului de autobuz. Liniătit, calm, dă de două trei ori din cap în mod aprobator. A marcat momentul. Isteaţă specie şi soferii astia de autobuz. Nu trebuie să le explici o chestie de două ori sau să le faci desene ajutătoare.  În schimb explic taxmietristului că trebuie să ma urc în autobuzul pe care tocmai îl depăşisem şi era acum în spatele nostru. Nu puteam face asta decît atunci cînd ajungeam intr-o zonă de staţionare. În plus taximetristul meu avea şi îndoieli. Nu era sigur că soferul autobuzului va vrea să oprească.  Îl liniştesc şi îl asigur că nu vor fi probleme. Pune pe bancheta de lîngă el bancnota ce i-am dat-o şi incepe să potrivească cumva restul. Îl bat pe umar şi îi fac semn cu ochii în oglinda retrovizoare să nu se mai obosească. Nu ştiu de ce treaba asta nu îl suprinde. Totul se petrece ca la carte. Farurile autobuzului îl fac atent pe taximetrist care se tîra pe banda 1.

Oprim, mă dau jos cu bagajele mele şi in 30 de secunde eram în autobuz. Uşile autobuzului se închid chiar cînd stopul se face galben. În urma noastră, pe stînga, vad taxiul meu care dispare în trafic, schimbă banda întorcînd la stop, în intersectie, înapoi, spre centrul oraşului. Noi ne tragem greu sufletul de MAN Diesel vechi şi obosit şi ne prelingem afara din europeana urbe. Europeana zic?! Hm, fusese paşalîc turcesc mai mult decît si-ar fi dorit ei. Şi paşalîc sovietic. Straniu amestec.

r3n